Ieri, 25 februarie, a.c. ne-am reunit pentru a discuta ultimele detalii legate de evenimentul Alumni-Student la Jurnalism, caut angajator, care va avea loc pe 4 mai 2017, la ora 17.00 în corpul R, sala R502-Cafeneaua Alumni.
Împreună cu coordonatorul ediţiei din acest an, prof. Daniela Gîfu am pus la punct problema invitaţiilor (invitaţii care vor ajunge curând la voi). Acestea vor fi trimise către profesorii de la Catedra de Jurnalism a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, către studenţii de la Litere, Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice, către media ieşeană, dar şi spre cea naţională, şi bineînţeles către absolvenţii de la Jurnalism.
Tot ieri am finalizat şi desfăşurarea programului. Începând cu ora 16.30 vă aşteptăm la cafenea (sala R502).Evenimentul va fi deschis la ora 17.00 de către colegii noştrii, Georgiana Hamciuc şi Dragoş Toma, urmând ca vorbitorii din acest an să îşi ţină prelegerile. De la ora 18.00, timp de o oră, va avea loc o masă rotundă în cadrul căreia studenţii, profesorii şi posibilii angajatori vor dezbate diferite teme şi probleme.
Cu această ocazie, anunţăm şi primii vorbitori ai evenimentului, prof.univ.dr. Dan Stoica. şi lect.univ.dr. Alexandru Lăzescu. Pentru a afla mai multe despre vorbitorii noştrii vă invităm să accesaţi linkurile următoare: http://www.dstoica.ro/, https://ro.linkedin.com/in/dan-stoica-a1236319 şi http://www.ziaruldeiasi.ro/autor/alexandru-lazescu–46.html , https://ro.linkedin.com/in/alexandru-lazescu-67161ba6
Nu pleca!To be continued…
Echipa Alumni!